Daca ai putea bea o bere cu un psihopat dintr-o franciza majora de filme slasher, pe cine ai alege? Michael si Jason nu sunt tocmai cunoscuti pentru conversatia lor stralucitoare. Nici Leatherface, desi interesele lui par putin mai diverse. Cel care ar putea fi cu adevarat distractiv este Freddy Krueger.
Fiul maniac al unei calugarite violate poate avea o fata arsa si o strangere de mana periculoasa, dar ceea ce il deosebeste de restul urmaritorilor greoi care au ajuns la majoritate in anii saptezeci si optzeci este ca de fapt are simtul umorului. Cu siguranta, nu este intotdeauna una buna. Are o slabiciune pentru sloganuri („mai bine sa nu visezi si sa conduci”), jocul de cuvinte prost („simtit ca te simti legat de limba?”, intreaba el o victima legata de un pat cu limbi) si o predilectie pentru un anumit cuvant care il face sa sune ca o adolescenta iubitoare („Bon apppetit, bitch”; „Welcome to prime time, bitch”, etc). Dar nu se poate nega ca vedeta atator cosmaruri stie cum sa ofere o linie. El isi vinde materialul invechit cu un profesionalism admirabil – este Jay Leno al ucigasilor in serie.
De la deschiderea originalului A Nightmare on Elm Street, in 1984, au existat sase sequele (plus Freddy vs. Jason) care au incasat peste 300 de milioane de dolari cumulat. Refacerea cu respect Platinum Dunes, lansata astazi, este lucruri destul de previzibile, lipindu-se indeaproape de tropii filmelor anterioare, pana la unele dintre aceleasi imagini (bratele prin pereti, degetele cutitelor in baie) si dialog („Cum e asta pentru un vis umed?”). Singura abatere dramatica de la spiritul serialului este reprezentatia principala mai sobra a lui Jackie Earle Haley, care se renunta la o parte din teatrul de tabara a starului original, Robert Englund. Noul Freddy nu este la fel de amuzant, iar aceasta schimbare ar putea fi cel mai interesant si dezamagitor aspect al filmului.
Freddy a evoluat. In original, Englund, care a devenit cel mai mare star din genul horror de la Vincent Price, a dat din limba si si-a taiat degetele pentru a rade, dar a spus cateva glume. Acea retinere nu a durat mult. In filmul gresit A Nightmare on Elm Street, Part 2: Freddy’s Revenge, Freddy – numit in mod ciudat Fred, cel mai putin prevestitor nume din istoria groazei – incearca cateva fisuri Borsht Belt. „Tu ai corpul, eu am creierul”, spune el aratand spre craniul sau expus.
In Nightmare on Elm Street 3: Dream Warriors, gagurile devin mai extravagante, prezentand o comedie fizica precum Freddy care se transforma intr-o papusa si chiar in Dick Cavett. Dupa prima ucidere din A Nightmare on Elm Street 4: The Dream Master, el isi povesteste propria violenta cu bucurie: „Unul in jos, doi mai sunt”. Freddy parea benign, un ucigas de copii simpatic, genul in care parintii isi imbracau copiii ca de Halloween. Pana la a sasea editie, Freddy’s Dead: The Final Nightmare (cel mai inselator titlu de vineri 13: The Final Chapter) Freddy era un mare clovn guignol.
Ucigasii de groaza intelepti devenisera mai des intalniti pana la sfarsitul anilor 1980, Chucky din Child’s Play aducand o sensibilitate Don Rickles genului. Dar cel de-al saptelea si cel mai bun film al seriei, New Nightmare, un meta-horror in care Craven se joaca pe el insusi, indemnat sa faca inca un film cu Freddy, a schimbat din nou vitezele, adoptand un brand mai inteligent de comedie. Umorul sau ironic anticipeaza urmatorul serial de succes al lui Wes Craven, Scream. Vorbind despre filmele, Englund, jucandu-se pe el insusi, glumeste: „Doar pentru ca este o poveste de dragoste nu inseamna ca nu poate avea o decapitare sau doua”.
Haley este mult mai neclintita decat Englund. Freddy lui monoton este mai urat (daca se poate), mai putin interesat de ras si mai amenintator sexual. Nu chicoteste la fel de mult la propriile glume, desi atunci cand face o gluma, este sumbru de amuzant, ca atunci cand explica ce s-a intamplat cu un caine rupt de sange. „Tocmai il mangaiam”, spune el. Haley pastreaza constientizarea de sine a lui Freddy din sequelele ulterioare. Insa stiinta lui de nesimtire este casatorita cu sperieturi mult mai tulburatoare.
Cand isi da din limba victimelor de data aceasta, este cu adevarat deranjant. Acesta nu este un barbat cu care vrei sa bei o bere. Arsurile lui parca dura. Freddy este mai real. Turnul marait al lui Haley este principalul motiv pentru a vedea acest remake, dar oricat de mult actorul doreste sa investeasca ceva seriozitate in rol, conventiile sale nu o vor permite intotdeauna. „La un moment dat, el glumeste: „Lasa-ma sa iau o injunghiere”. Raul traieste pentru totdeauna. La fel si jocurile de cuvinte ieftine.
